Dacia care te face să zici că nu-i adevărată: așa ceva nu putea să iasă niciodată din fabrica de la Mioveni
Dacia Duster și-a asigurat o popularitate imensă de-a lungul timpului. Nu este însă o mașină perfectă. Tocmai de aceea sunt oameni care încearcă s-o facă mult mai bună. Așa e cazul și astăzi.
Pe canalul de YouTube Finnish Car Guys a fost publicat recent un clip cu o Dacia Duster pregătită pentru cele mai tari trasee de off road. Mașina a fost modificată, astfel să livreze performanță acolo unde producătorul a făcut compromisuri. Poți să vezi însă în clipul de mai jos cum ar arăta un Duster potrivit pentru drumețiile pe munte.
Cel mai așteptat model de la Dacia
Pe termen lung, Dacia încă are un plan mare de-a lansa numeroase modele. Pe listă se regăsesc versiuni noi de Sandero, Logan, dar și mașina electrică Spring. Până când toate acestea vor ajunge pe străzi, e un model pe care lumea îl așteaptă de câțiva ani buni. E vorba de un Duster pick-up.
Modelul există deja, în America de Sud e produs în serie, dar la noi e doar o încercare a unui producător terț. Dacia Duster pick-up este cumva invenția celor de la Romturingia, care au transformat câteva versiuni Duster în SUV-uri utilitare de tip camionetă destinate în special transportului de marfă.
La începutul lui 2019, Hakim Boutehra de la Renault a spus că o astfel de mașină e în planul companiei, dar e gândită mai ales pentru sectorul de prestări servicii și nu pentru consumatori obișnuiți. Asta nu înseamnă că nu va arăta cel puțin la fel de bine ca actuala generație Duster. Dacă apare și o versiune cu cabină dublă, atunci va fi o combinație perfectă între un crossover veritabil și SUV utilitar. Planul de-a lansa o astfel de Dacia până la final de 2019 a fost însă amânat.
La acel moment, modelul era în procedură de omologare spre a putea fi vândută. Erau implicați specialiștii de la Romturingia, specialiștii noștri de la RTR Titu (Centrul Tehnic Titu – n.r.) și departamentul nostru de marketing.